Maria Bejenaru este șefa de promoție 202 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui. Ea încheiat cei patru ani de liceu cu media 9.73, având ca diriginte pe profesorul Costică Crăciun.

Maria a practicat handbal de performanță la echipele de junioare ale liceului și este mândră de realizările sale.

”Când am aflat că șefa de promoție, de anul acesta, de la Liceul cu Program Sportiv Vaslui sunt eu, am realizat că toată munca depusă în acești ani de liceu nu a fost in zadar. Anii de liceu au fost presărați atât cu momente plăcute, dar și cu evenimente neplăcute, iar faptul că la finalul lor am reușit să devin șefă de promoție, mă bucură enorm. În cei patru ani de liceu am practicat handbal de performanță, sub îndrumarea domnului diriginte Costică Crăciun”, a spus șefa de promoție, care a fost felicitată și de către primarul Vasluiului, Vasile Pavăl.

Vasluiul, în această perioadă, era încărcat cu eveniment, precum Marșul absolventului, Cursul festiv, banchetul, însă generația care termină anul acesta a fost privată de ultimele clipe minunate din viața de licean.

”Această perioadă de pandemie este una dificilă pentru toată lumea, dar mai ales pentru elevii din clasele terminale. În această perioadă m-au încercat sentimente de dor, de tristețe, deoarece am stat izolată aproape trei luni, departe de prieteni și colegi. Însă, în același timp, am fost și fericită, pentru că am reușit să petrec mai mult timp alături de familie. Regret situația actuală, dar pot spune ca acest sfârșit de an va fi unul de neuitat. Sper ca generațiile următoare să aibă parte de momente memorabile. Le urez succes în „probele” peste care vor trebui sa treacă de-a lungul timpului și să nu se lase înfrânți de obstacolele care vor apărea”, a afirmat Maria Bejenaru.

Pe viitor, șefa de promoție de la LPS Vaslui intenționează să urmeze o facultate și să își contureze o carieră de succes.

”Nu știu pe ce meleaguri mă vor purta anii următori, dar dacă Vasluiul îmi va oferi oportunitatea de a lucra in domeniul ales, mă voi întoarce cu siguranță”, a conchis Maria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here