Sporting Juniorul Vaslui, liderul Ligi 4, investește în reabilitarea terenului de la Zăpodeni, locație unde își desfășoară antrenamentele.

Clubul coordonat de Cornel Cracea a demarat de la începutul primăverii ample lucrări de revigorare a gazonului, iar după aproape două luni acesta arată excelent.

”La începutul lunii martie arăta rău, fiind destul de greu să ne desfășurăm programul de pregătire. A venit această perioadă dificilă, în care nu avem voie să facem antrenamente, așa că am decis să punem la punct terenul. Am efectuat tratamente, am completat cu iarbă, acolo unde lipsea, și am udat în permanență. Într-o lună cred că vom avea unul dintre cele mai bune terenuri de fotbal, după ce va fi tuns și compactat”, a spus Cornel Cracea.

Baza sportivă de la Zăpodeni se află într-un proces de modernizare, autoritățile locale intenționând să investească în nocturnă, o tribună și vestiare.

Sporting Juniorul Vaslui folosește terenul de la Zăpodeni doar pentru antrenamente, iar meciurile oficiale le dispută pe stadionul Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here