Bârlădeanul Andrei Ciobanu este nerăbdător să reînceapă fotbalul. De mai bine de o lună a mutat baza de pregătire în propria locuință, unde își desfășoară antrenamentele, sub coordonarea preparatorului fizic de la Viitorul Constanța.

”Îmi petrec timpul în casă, joc fotbal pe PlayStation, mă uit la seriale, ca să treacă timpul mai repede. Aștept să reluăm antrenamentele cât mai repede posibil. În fiecare zi fac un program de alergare dat de preparatorul fizic. De 3-4 ori pe săptămână facem antrenamente de forță, în sistem video cu preparatorul. Încercăm să ne pregătim cât mai bine în aceste condiții”, a spus Andrei, pentru www.sportactual.ro.

Fotbalistul de 22 de ani afirmă că de când s-a apucat de fotbal nu a mai avut o pauză așa de mare ca aceasta din prezent.

”Este foarte greu fără fotbal. Joc fotbal de 15 ani și cred că este cea mai lungă pauză pe care am avut-o vreodată. Îmi e dor de tot ce înseamnă fotbal”, a completat jucătorul.

Andrei Ciobanu consideră că LPF ar trebui să pună capăt actualului sezon, însă nu crede că se va întâmpla acest lucru, datorită banilor din drepturile TV:

”Sincer să fiu aș vrea să înceapă un nou sezon. Să nu mai jucăm cele 12 etape din play-out. Dar nu cred că o să se întâmple asta, deoarece cluburile au nevoie de banii din drepturile TV”.

Andrei susține că fotbalul va fi altfel, în momentul când se va relua.

”La început o să fie mai greu, o sa fim nevoiți să jucăm fără spectatori și asta nu ne place deloc. E altceva când vii la meci și vezi stadionul plin, știi că prin prestația ta de pe teren poți să bucuri oamenii și să faci mândre multe persoane din viața ta. După, ușor-ușor o să revină lucrurile la normal din toate punctele de vedere”, a precizat acesta.

”Bârladul merită echipă în ligile superioare!”

Fotbalistul lui Viitorul Constanța nu-și uită locurile natale și de câte ori are ocazia trece pe la locul de unde a plecat în fotbalul mare.

Când are timp liber, Andrei Ciobanu se oprește și în tribunele stadionului din Bârlad, pentru a urmări echipele locale.

”Am foarte mulți prieteni care joacă la echipele de la Bârlad. Când am ocazia să fiu acasă merg la Stadionul Fepa să mă uit la meciuri. Sunt mulți jucători cu calitate, chiar dacă joacă la liga 4. Nu am cum să uit momentele frumoase de când eram mic, când jucam pentru Bârlad și Vaslui. Le mulțumesc mult tuturor antrenorilor care i-am avut la Bârlad și Vaslui, în special primul meu antrenor, domnul Virgil Grigoraș, fost portar al echipei Fepa 74. Ei mi-au arătat la începutul carierei mele ce înseamnă fotbalul”, a mai spus Andrei, care speră ca Bârladul să revină pe harta fotbalistică a țării.

”Îmi doresc foarte mult acest lucru să se întâmple în viitor, pentru că Bârladul are foarte mulți oameni care iubesc acest sport. Dar în acest moment se bagă bani în alte sporturi șa Bârlad și e păcat că este neglijat fotbalul”, a completat fotbalistul bărlâdean.

”E dureros că Vasluiul nu are echipă în prima Ligă!”

La 10 ani, Andrei Ciobanu s-a transferat la FC Vaslui, unde a jucat sub comanda lui Cătălin Grigore.

Ulterior a plecat cu echipa FC Vaslui la Cupa ”Hagi Danone”, disputată la Suceava, devenind golgheterul competiției, motiv pentru care a intrat în atenția Academiei de fotbal “Gheorghe Hagi” Constanța, unde s-a și transferat.

Nu uită că a îmbrăcat tricoul galben-verde la juniori și speră ca FC Vaslui să revină în prim plan, fiindcă și-a câștigat un renume în fotbalul românesc.

”În primul rând, iubitorii fotbalul din Vaslui să aibă răbdare. Știu că este dureros să nu avem echipă în prima ligă. Îmi doresc foarte mult ca echipa din Vaslui să fie ajutată și să promoveze cât mai repede în prima ligă, pentru că acolo îi este locul, cu siguranță. Cândva am fost și eu GALBEN-VERDE”, a conchis Andrei Ciobanu, care a ținut să mulțumească familiei pentru tot sprijinul oferit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here