Școala ”George Tutoveanu” Bârlad a câștigat faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) la handbal băieți, gimnaziu.

Echipa coordonată de profesorul Adrian Todireasa a câștigat ambele partide de la faza județeană, învingând pe Școala ”Dimitrie Cantemir” Vaslui, scor 26-20, și Școala ”Elena Cuza” Vaslui, scor 28-24.

Școala ”George Tutoveanu” Bârlad ar fi trebuit să dispute un baraj cu campioana județeană, filiera rural, Școala Gimnazială Laza, însă adversara a anunțat conducerea Inspectoratului Școlar că nu va mai susține acest joc, astfel la faza regională Vasluiul va fi reprezentat de gimnaziul bârlădean.

”Prestația băieților a fost foarte bună și am speranță că vom face o figură frumoasă și la Zonă, unde vom întâlni echipe puternice de la Liceele cu Program Sportiv din Iași și Piatra Neamț. Vreau să le mulțumesc elevilor mei, pentru dăruire și munca depusă, iar părinților pentru colaborare”, a declarat Adrian Todireasa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here