PolitehnicaTimișoara speră într-un rezultat pozitiv în meciul cu CSM Vaslui, din Liga Zimbrilor, pentru a prinde un loc de play-off.

Vasluienii au devenit, în urma rezultatelor din runda precedentă vecini de clasament ai violeților; Timișoara ocupă locul 9 cu 27 de puncte, iar moldovenii sunt pe 10 cu 21 de puncte.

”Studenții” de pe Bega se mai confruntă cu unele probleme medicale, despre care a vorbit înainte de meci antrenorul Pero Milosevic:

”Andrei Păiuș a început antrenamentele după două săptămâni de pauză, cauzate de accidentare, dar șansele ca el să joace sunt reduse. Mai e o problemă medicală a lui Cristian Fenici, dar după cum îl cunosc în cei cinci ani de când colaborăm, căpitanul nostru va face tot posibilul să fie pe teren la ora meciului. Trebuie să evoluăm foarte concentrați în fața unei echipe, care aleargă mult și care a pus probleme multor formații din campionat. Seriozitatea în toate fazele jocului e extrem de importantă, iar victoria e obligatorie, ca de altfel la fiecare meci”.

Partida de la sala ”Constantin Jude” va fi arbitrată de cuplul Ciprian Popa (Galați) / Ionuț Velisca (Buzău) și supervizată de observatorul FRH Ion Aldica (Bistrița Năsăud).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here