Victoria este un nume consacrat în competițiile de fotbal pe teren redus. Echipa coordonată de Daniel Moșneagu și-a creat un renume la Winter Cup.

În cele 9 ediții derulate până în prezent, Victoria a disputat 8 finale, astfel că adversarele o tratează cu respect și admirație.

De remarcat că din cele 8 finale jucate, fotbaliștii coordonați de ”veteranul” sportului cu balonul rotund au câștigat trei: 2014, 2015, iar ultima în acest an.

Victoria a disputat finala mare la Open cu revelația ediției 2020, Solidar, pe care a câștigat-o cu scorul de 4-2.

Meciul a fost unul spectaculos, jucătorii de la ambele echipe făcând risipă de energie și arătând un fotbal curat.

Întrebat care este rețeta succesului la Victoria, Daniel Moșneagu, fotbalist activ la vârsta de 55 de ani, a precizat că este vorba despre ”prietenie, caractere, ambiție și fotbal pe pâine”.

Victoria înseamnă și un mod în a face mișcare. Jucătorii se întâlnesc de trei ori pe săptămână la sală, iar duminica evoluează pe terenul mare.

”Mai e și cineva care știe să ne țină împreună. Nu degeaba am rezistat atâția ani aproape în aceeași formulă”, a completat Daniel Moșneagu.

Campioana de la Winter Cup, turneul Open, a fost formată din Daniel Moșneagu, Florin Moșneagu, Andrei Moșneagu, Cristi Șoldan, Ciprian Petruț, Gabriel Crăciun, Francisc Cristea, Bogdan Ciobanu, Cristian Cozma, Adrian Fofici, Constantin Mihăilă, Tiberiu Bucur, Marius Bârsan. Antrenor: Florin Roiu.

La Old Boys, Victoria deține de doi ani supremația! Și în acest an a câștigat fără probleme competiția, la care au participat cinci echipe.

Campionii sunt Daniel Moșneagu, Florin Moșneagu, Cristi Șoldan, Florin Roiu, Cristian Cozma, Daniel Georgescu, Marcel Ignat, Gabriel Munteanu, Cristian Petruț, Mircea Dicu, Adrian Lovin, Sorin Pălimaru și Paul Gavrilescu. Antrenor: Daniel Moșneagu.

Credit foto: 5 plus 1

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here