Astăzi, consilierii locali au aprobat programul finanțărilor nerambursabile de la bugetul local, pentru activități nonprofit de interes general, aferent anului 2020.

Sportul a primit o finanțare de 700.000 lei, cu 200.000 lei mai mare față de anul trecut, când a fost de 500.00 lei.

Inițial, pe proiectul de buget era trecută în dreptul finanțărilor nerambursabile la capitolul sport suma de 600.000 lei, însă au existat propuneri de majorare până la 800.000 lei.

În cele din urmă s-a acceptat suplimentarea fondurilor cu 100.000 lei.

Anul trecut, 18 cluburi și asociații sportive din Vaslui au beneficiat de finanțări nerambursabile.

Partea leului a fost luată de taekwon-do. Cluburile Liga de Est și Sulsa au primit suma de peste 110.000 lei.

Defender Vaslui a primit aproape 51.000 lei, iar Sporting Vaslui a primit suma de 41.884 lei.

Sume importante au mai primit Scorpions MMA Vaslui (39.339 lei), Real Junior (35.886 lei), Rapid Brodoc (31.822 lei), Karate Kensei Vaslui (31.609 lei), Budokan (peste 29.000 lei).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here