Liceul ”Mihail Kogălniceanu” (LMK) Vaslui este noua campioană județeană la baschet masculin.

Echipa coordonată de profesoara Tincuța Posteucă a câștigat etapa județeană a Olimpiadei Sportului Școlar, faza pe liceu.

LMK a trecut de Liceul ”Emil Racoviță” (LER) Vaslui, scor 47-17, și de Colegiul Tehnic ”Alex.I.Cuza” Bârlad, scor 34-17.

”Mulțumim sponsorilor echipei. Mulțumim firmei Gideon Computers, care ne-a cumpărat echipamentul de joc. Mulțumim conducerii liceului, dar și părinților, care ne susțin. Copiii au jucat foarte bine, au arătat ca o echipă. Sperăm să facem o figură frumoasă la faza zonală, care va avea loc în perioada 13-15 martie, la Câmpulung Moldovenesc”, a spus Tincuța Posteucă.

Echipa LMK Vaslui este alcătuită din Bogdan Luca, Tudor Damian, Marius Ciolacu, Tudor Hăulică, Eduard-Cristian Radu, Tudor Stavăr, Flavius Cărăbaș, Andrei Roman, Andrei Șerban, Claudiu Botezatu, Rareș Chiper și Mihnea Negrea.

Pe locul doi la etapa județeană a ONSS la baschet, băieți, s-a clasat LER Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here