Fotbalul feminin se dezvoltă frumos la Școala ”Alex.I.Cuza” Vaslui. De doi ani s-a format o echipă competitivă, care tinde să aibă un cuvânt de spus și în regiunea Moldova.

Fetele de la unitatea școlară vasluiană au fost cele mai bune la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) gimnaziu.

Școala ”Alex.I.Cuza” a trecut de Școala ”Mihai Eminescu” Vaslui, scor 3-0, și a remizat cu Școala ”Manolache Costache Epureanu” Bârlad, scor 1-1.

Cea mai bună jucătoare a fost Anisia Adafinei, de la clasa a VIII-a, care a marcat toate cele patru goluri ale campioanei județene.

Școala ”Alex.I.Cuza” Vaslui va susține un meci de baraj cu campioana pe rural, iar câștigătoarea va reprezenta județul la faza regională. Pentru Școala ”Alex.I.Cuza” ar fi a doua calificare consecutivă.

Echipa campioană este formată din Adafinei Anisia, Boață Mihaela, Mihalcia Amalia, Pătrașcu Andra, Cușnirenco Alexandra, Neziru Mona Lisa, Căpriță Maria, Apostol Alma și Irofte Violeta. Fetele sunt pregătite de profesoarele Elena Georgiana Mironescu și Roxana Tătaru.

De remarcat faptul că și la ciclul primar, Școala ”Alex.I.Cuza” Vaslui este calificată la faza județeană a ONSS la fotbal fete, după ce s-a clasat pe locul 2 la faza locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here