Federația Română de Handbal (FRH), pe principiul lasă că merge așa, mai face o gafă în privința delegării cuplurilor de abitri la meciurile de juniori.

Așa se face că la partida dintre LPS Piatra Neamț-LPS Vaslui, de sâmbătă, 18 ianuarie, contând pentru etapa a 14-a a fazei geografice din Campionatul Național de handbal feminin, junioare 2, a fost delegat un cuplu de arbitri, format din colege de la CSȘ Bacău, ocupanta locului 6 în serie.

Este vorba despre handbalistele Ilinca Oprea și Iulia Cocu, care cu o zi înainte de meci vor fi în teren la jocul dintre CSM Bacău și CSȘ Bacău.

În condițiile în care CSM Bacău și LPS Vaslui, ocupantele primelor două locuri, se află în luptă directă pentru un loc la turneul semifinal, se pune întrebare cât de obiective vor fi cele două puștoaice din Bacau, astfel încât să nu se nască alte comentarii pe marginea arbitrajului!

Este pentru a doua oară când LPS Vaslui are parte de asemenea delegări discutabile, după ce la meciul cu OK Sport Onești a fost delegată o brigadă din Iași, formată din Ciprian Agavriloaie și Daniel Bura, ultimul fiind antrenorul echipei de junioare 2, LPS Iași, care se regăsește în aceeași serie cu fetele pregătite de profesoara Maria Ostan.

1 COMENTARIU

  1. Mai crede cineva ca ar fi vorba de o gafa? Conducerea arbitrajului din frf ar trebui inlocuita in totalitate. Rezultate contestate fara numar sunt rodul unui arbitraj golit de continutul termenului. Nu poti crea un hondbal modern, contemporan cu oameni mai vechi cu doua-trei generatii. Coruptia nu au inventat-o tinerii dornici de afirmare. Sunt multe de spus…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here