Wesley Lopez nu a uitat de România și viața bună petrecută aici. Fostul star al FC Vaslui și-a făcut poftă de micii mâncați la noi. El a avut și un mesaj amuzant pe rețelele de socializare la început de an.

”Trimiteți-mi, vă rog, o tavă cu mici aici în Brazilia, că mor de poftă. Nimic nu se compară cu micii voștri. Când o să mă întorc la București, înainte să mă urc în avion, o să mă opresc la restaurantul de lângă aeroport și o să-mi iau o tavă întreagă de mici, ca să am cu mine tot drumul. Hai, vă pup! Salutări României”, a scris Welsey (39 ani) pe Facebook. 

Brazilianul a fost cel mai bun marcator străin din Liga 1. La FC Vaslui a cunoscut gloria, evoluând din februarie 2009 până în iulie 2012, când a plecat la Al Hilal.

La gruparea galben-verde a bifat 136 de meciuri în toate competițiile, marcând 77 de goluri.

Wesley a evoluat cu FC Vaslui, în preliminariile Ligii Campionilor, în grupele Ligii Europa, a fost vicecampion al României și finalist al Cupei României.

Cel mai bun sezon la formația vasluiană a fost în 2011-2012, când a devenit golgheterul Ligii 1, cu 27 de reușite, iar FC Vaslui a obținut titlul de vicecampioană națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here