Colegiul Economic “Anghel Rugină” Vaslui a organizat astăzi ultima rundă a Festivalului-Concurs Internațional de Ștafete, Parcursuri Aplicative și Dans “Fair-Play”, sub ȋnaltul patronaj al Ministerului Educației Naționale.

Sute de copii din clasele I-IV, V-VIII, IX-XII și-au etalat calitățile fizice și frumusețea sufletească ȋn fața părinților și spectatorilor.

”Felicitări tuturor concurenților pentru prezență, un minunat prilej de a fi ȋmpreună, a ne “descoperi” unii pe alții și cel mai important lucru de a lega trainice prietenii ȋntre noi, copii, părinți, dascăli, public spectator! Mulțumiri Ministerului Educației Naționale, Federației Romȃne Sportul Pentru Toți, Primăriei Municipiului Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, doamnei inspector școlar pentru activități extrașcolare, prof. Mustățea Monica, DJST, AJSPT Vaslui, Poliție, Pompieri, Jandarmi, Ambulanță, Școli, Licee, brigada de arbitri și tuturor celor care s-au implicat pentru reușita unui concurs inedit pentru copii”, a declarat Elena Anușca Doglan, coordonatorul concursului și președintele Asociației Județene Sportul pentru Toți (AJSPT) Vaslui.

Festivalul a fost un nou prilej de educare a copiilor și tinerilor pentru mișcare în timpul liber, promovarea spiritului de prietenie și fair-play, atitudine non-violentă pe terenul de sport și în viața cotidiană.

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here