Meciul de Cupa României, dintre Speranța Drânceni și FC Ghergheleu, s-a desfășurat în condiții de neimaginat în anul 2019.

Suprafața de joc arată mai degrabă ca una pregătită să fie arată, pentru însămânțarea culturilor de primăvară.

Practic, cele două echipe au jucat pe un maidan, iarba fiind înlocuită de pământ, iar jucătorii nevoiți să înghită praful.

”Batem 80 km până la Râșești și dăm de deșert. Dai cu mingea de pământ și te ștergi instant la ochi de praf, alergi puțin și apoi simțti tot praful în plămâni. Am mai văzut terenuri proaste, nici noi nu îl avem pe cel mai bun, dar pe un teren ca cel din Râșești poți juca orice: populară, țigănească, manele, numai fotbal nu”, au precizat oficialii de la FC Ghergheleu.

În mod normal, brigada de arbitri nu trebuia să dea drumul la joc, însă la Drânceni e ”Kosovo-ul” fotbalului vasluian: ”Am fi vrut să plecăm acasă, atât noi, cât și arbitrii, dar deja era pe sistemul joci sau nu mai pleci de aici. Am mai auzit legende din astea în trecut, cu meciuri în care te temeai dacă o să mai ajungi întreg acasă sau nu, dar credeam că astea sunt doar legende. Aparent, la Râșești legendele prind viață”.

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here