Fostul jucător al Vasluiului, Ousmane NDOYE, a acceptat să joace, la vârsta de 41 de ani, în liga 4, la Victoria Cluj.

Fotbalistul este așteptat săptămâna viitoare să se alăture echipei, datorită formalităților necesare obținerii vizei și permisului de muncă, el fiind cetățean senegalez.

”Ousmane este, în primul rând, un prieten, și asta a contat mult în momentul în care i-am făcut propunerea. Mă cunoaște, îl cunosc, știe că sunt un antrenor exigent, dar și eu știu că el e un fotbalist foarte serios și care dă totul. Avem nevoie de implicare în acest proiect, avem nevoie de sacrificiu, și știu că toți cei care sunt acum în lot au înțeles asta și sunt dispuși să tragă”, a declarat Marius Suller, antrenorul principal al echipei FC Victoria Cluj.

NDOYE a evoluat la Vaslui în turul Ligii 1 2008-2009 și în perioada 2012-2013, când a contribuit la clasarea echipei pe locul secund în sezonul 2011-2012.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here