CSM Vaslui a debutat cu stângul în Liga Zimbrilor, însă jocul handbaliștilor pregătiți de Leonard Bibirig este unul dătător de speranțe.

Chiar dacă au pierdut în fața campioanei Dinamo, scor 30-34, jocul vasluienilor este unul încurajator.

În prima repriză, formația vasluiană s-a ținut scai de bucureșteni, până la scorul de 10-11, după care câteva erori în ofensiva noastră au dat ocazia lui Dinamo să plece la vestiare la adăpostul celor trei goluri, scor 11-14.

Startul reprizei a doua a fost de bun augur pentru CSM Vaslui, elanul din ofensivă aducând-o din nou aproape de Dinamo, scor 15-16, min.36.

Din păcate, lipsa de coerență în atac, cumulată și cu experiența adversarilor, a condus la o înfrângere onorabilă, scor 30-34.

Pentru CSM Vaslui au marcat în principal Cumpănici 7, Carali 6 și Acatrinei 6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here