Bogdan Baciu, Sporting Vaslui, și-a îndeplinit visul, acela de a evolua în tricoul naționalei.

Vasluianul și-a făcut debutul la România U19, fiind convocat pentru dubla amicală cu selecționata similară a Israelului.

În primul joc, Bogdan a intrat pe teren pe final de meci, însă momentul nu-l va uita niciodată, mai ales că la scurt timp a reușit să marcheze pentru 2-1, România impunându-se, în final, cu scorul de 3-1.

”Îmi doream foarte mult să ajung la națională! Mă bucur că mi-am îndeplinit acest obiectiv. Chiar dacă n-am jucat titular în primul meci, am așteptat cu nerăbdare să intru, iar odată ce am intrat, am încercat să joc cât mai bine. Mă bucur că am putut să-mi ajut echipa, marcând golul de 2-1”, a declarat Bogdan Baciu.

Puștiul pregătit de Cornel Cracea speră să mai marcheze și alte goluri pentru echipa națională, însă primul gol rămâne printre amintirile cele mai frumoase și îi dă încredere pe viitor: ”Primul gol pentru mine la națională a însemnat foarte mult. Nu credeam că o să marchez, dar mă bucur că am reușit să aduc echipa în avantaj”.

Bogdan Baciu

Mijlocașul lui Sporting Vaslui speră să fie convocat și la turneul de calificare din Serbia, care va avea loc în perioada 8-14 octombrie.

România va întâlni Serbia, Spania și Lituania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here