Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Vaslui a dat publicității programul jocurilor din prima zi a Cupei ”Ștefan cel Mare”.

Astfel, de la ora 11 se dispută meciul AJF Neamț-AJF Vrancea, de la ora 13 este programat jocul AJF Botoșani-AJF Bacău, iar întâlnirea AJF Iași-AJF Suceava are loc de la ora 16.

AJF Vaslui va întâlni de la ora 18 pe AJF Galați.

Turneul va avea loc în perioada 10-11 august și prevede 8 jocuri și este organizat sub forma de faze eliminatorii. Se începe direct de la sferturi de finală, continuându-se cu semifinale și cele două finale (locul 3, locul 1).

Meciurile urmează să se desfășoare pe cele două terenuri ale complexului vasluian – “Municipal” și terenul de antrenament.

Competiția este sprijinită de Consiliul Județean, printr-un proiect cu finanțare nerambursabilă.

Organizatorii doresc ca acest turneu să se desfășoare anual, iar locația va fi alta, prin rotatie, fiecare dintre cele 8 județe ale Moldovei urmând să preia ștafeta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here