Andrei Micu a câștigat fără probleme proba de aruncare a ciocanului la Campionatul Național de atletism, seniori, ce se desfășoară în aceste zile la Pitești.

Sportivul de la CS ”Viitorul” Vaslui a avut cea mai bună aruncare de 66,17 m, obținând medalia de aur și titlul de campion național.

Vasluianul a avut cu aproape un metru în plus față de ocupantul locului secund, Florin Sebastian Amarandei, de la CSM Bacău.

Podiumul a fost întregit de Gabriel Vlăduț Caus, de la CA Roman.

Andrei Micu este pregătit de profesorul Laurențiu Maxim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here