CSM Vaslui a terminat la egalitate cel de-al doilea amical al verii, cu CSM Bacău, scor 24-24 (13-15), meci disputat în Sala Orizont din Bacău.

Formația vasluiană a avut o evoluție mult mai bună față de jocul cu CSM Focșani, mai ales în prima repriză, pe care a dominat-o aproape în totalitate.

A urmat un început de a doua repriză mai greoi, cu multe faze individuale, însă din minutul 40 s-a revenit la jocul colectiv, iar handbaliștii lui Leonard Bibirig au restabilit egalitatea, au avut și conducerea, iar dacă erau un pic mai atenți, pe final, puteau câștiga meciul.

”A fost mult mai bine față de meciul cu CSM Focșani. Am reușit să reparăm o parte din erorile făcute în primul joc de pregătire. Am întâlnit o echipă a Bacăului, mult schimbat, cu jucători internaționali, cu experiență, care s-au văzut pe teren. Suntem pe drumul cel bun. Important e că s-a văzut o viteză mărită în joc, o concentrarea mult mai bună atât în faza de apărare, cât și în atac. Pentru momentul actual, sunt mulțumit”, a spus Leonard Bibirig, antrenorul CSM Vaslui.

Cele două echipe au mai disputat o repriză suplimentară, câștigată de formația băcăuană cu scorul de 11-10.

Pentru CSM Vaslui urmează o perioadă de pregătire în localitate, iar în zilele de 9 și 10 iulie va susține o dublă cu CSU Suceava, echipă retrogradată în Divizia A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here