Gabriel Samoilă, din Popeni-Bârlad, este noul arbitru de linie promovat în liga a 3-a, grație programului ”Tinere talente”.

Tânărul de 21 de ani a fost monitorizat mai multe jocuri din eșalonul trei, iar oficialii Comisiei Centrale a Arbitrilor i-au dat notă bună, astfel că bârlădeanul Samoilă a fost admis în corpul arbitrilor din liga a 3-a.

”Vreau să le mulțumesc părinților mei care m-au susținut din punct de vedere moral și financiar. Am avut parte și de susținerea domnului Daniel Hulubei, președintele Comisiei Județene de Arbitri Vaslui, domnului Ovidiu Mihai Artene, a domnului președinte AJF Vaslui, Bogdan Gheorghiță, cărora le mulțumesc. Nu pot să-i uit pe colegii mei, care mi-au fost alături și cu care m-am pregătit și am reușit să evoluez. De asemenea, îi mulțumesc și lui Răzvan Beldiman, cel care m-a inițiat în acest domeniu”, a declarat Gabriel Samoilă.

Bârlădeanul are patru ani de când se află în arbitraj, iar visul său e să acceadă cât mai sus: ”Am venit la arbitraj în urmă cu patru ani cu gândul de a ajunge cât mai sus în această profesie. Sunt mândru că am reușit să fac acest pas important și am devenit arbitru divizionar. Pentru mine, arbitrajul este un mod de viață, ceva ce nu poate fi explicat în cuvinte, reprezintă o hrană sufletească”.

În prezent, Vasluiul are patru arbitri în liga a 3-a. Este vorba despre centralii Răzvan Negară și Silviu Popa, alături de arbitrii de linie Cosmin Vițelaru și Gabriel Samoilă.

Aceștia se alătură arbitrilor de linie din liga 1, Ovidiu Mihai Artene și Daniel Hulubei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here