Antrenorul Florin Ibănescu, alături de sportivii Toma Mîrzac și Robert Hîncu, de la CSȘ Bârlad, au participat la un stagiu de două săptămâni, la Academia IRANZ, Noua Zeelandă.

Aici i-au avut ca mentori pe legende All Blacks, cum ar fi Piri Weepu sau Chris Jack.

Cei doi rugbiști bârlădeni au susținut și un test de verificare, având o contribuție majoră în victoria Academiei IRANZ împotriva echipei locale Palmerston North!

Sportivii de la CSȘ Bârlad au marcat trei din cele patru încercări reușite în meciul Academiei IRANZ împotriva echipei Palmerston North. Ambii sportivi au avut o evoluție bună pe parcursul întregului meci, Toma Mîrzac contribuind cu două încercări și Robert Hîncu cu o încercare.

“A fost o săptămână extraordinară aici în academie. Ne-am pregătit la cel mai înalt nivel cu oameni profesioniști până în măduva oaselor. Am întâlnit legende All Blacks care ne-au uimit prin simplitatea lor și profesionalismul de care au dat dovadă. Pur și simplu au venit și au lucrat cu noi. Încă o dată vreau să îi mulțumesc domnului Ovidiu Fer și Fundation Education Through Rugby pentru oportuninatea oferită. Cu siguranță este cea mai importantă experiență rugbistică pe care am trăit-o de până acum și cred că aceasta îmi va pune o amprentă majoră în filosofia mea de antrenorat”, a declarat Florin Ibănescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here