Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui, cu sprijinul Primăriei Vaslui, organizează cea de-a doua ediție a LPS Cup 2019 la fotbal.

Turneul se va desfășura în perioada 10-12 iulie, pe 3 categorii: 2007, 2008 și 2009.

Întrecerea se va bucura de participarea Academiei IProSkills din Chicago. Celalalte echipe participante sunt Real Junior Vaslui, Juniorul Bârlad și Didi Junior Iași.

”Suntem norocoși că putem organiza o asemenea competiție la care sa participe și echipe din Statele Unite ale Americii. Este un prilej pentru a promova imaginea orașului Vaslui și să demonstrăm că locuitorii acestui oraș sunt oameni minunați. Consider că Vasluiul arată ca un oraș european și ne putem mândri cu obiective turistice deosebite ca Parcul Copou, Curțile Domnești, Centru Civic, un stadion Municipal de nivel occidental, etc. Pentru copiii noștri va fi o a doua experiență deosebită în care vor avea ocazia să socializeze, să lege prietenii și să realizeze un schimb de experiență cu colegii lor din Chicago”, a declarat Ionuț Chiochiu, directorul adjunct al LPS Vaslui.

Turneul nu va avea la final un clasament, fiecare echipă va primi trofeu și diplomă identice, iar toți fotbaliștii vor fi medaliați.

”Considerăm că toți copiii implicați trebuie să joace doar de plăcere, fără miză și să se bucure de fotbal. Liceul cu Program Sportiv Vaslui dorește să mulțumească pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment Primăriei Municipiului Vaslui, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Asociației Județene de Fotbal Vaslui, precum și partenerilor media ce au promovat acest eveniment. Mulțumim, de asemenea, oaspeților noștri de la Chicago și în mod special domnului profesor Cătălin Șerban”, a conchis Ionuț Chiochiu.

Meciurile se vor disputa pe stadionul Municipal și terenul 2 al bazei sportive de la Vaslui.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here