Aproape 90 de sportivi au concurat la ediția din acest an a Cupei ”Podul Înalt” la șah.

Aceștia provin din Arad, Buzău, Suceava, Iaşi, Botoşani, Galaţi, Bârlad, Huşi, Negresti, Bucureşti, Chişinău şi Vaslui.

Palatul Copiilor din Vaslui a câștigat competiția pe echipe, fiind urmată în clasament de Palatul Copiilor Suceava și Palatul Copiilor Arad, ambele echipe ocupând locul secund.

Pe locul 3 s-au situat echipajele din Buzău și Botoșani.

La individual s-au remarcat Chipailă Cristian de la Galaţi, Mitrofan Alexia de la Suceava, Tănase David de la Iaşi, Hălmăjan Fabian de la Arad, Ciobanu Radu Andrei de la Huşi, Ciurea Alexandru de la Bârlad, Lupu Alexandru şi Berestean Vlaicu din Chişinău, iar de la Vaslui au confirmat Arnăutu Crina, Bighiu Rareş, Toma Ionuţ Cristian, Olariu Alexandra, Cărare George Andrei, Luca Matei Gabriel, Panainte Silviu, Dragu Răzvan, Panainte Diana Teodora, Rusu Andreea,Bălu Ioan, Maftei George, Mazga David.

Rezultatele concursului au fost înaintate Federației Române de Șah pentru omologare și calculul CIV și norme de clasificare.

În același context a avut loc și Simpozionul regional cu participare naţională „Educaţie prin șah în cluburi și palate ale copiilor”.

”Sperăm ca în urma simpozionului sp se formeze un curent de opinie naţională privind studierea şi practicarea şahului în palate şi cluburi ca o modalitate utilă de petrecere a timpului liber. De asemenea, dorim o întărire a activităţii competiţionale la nivel de palate şi cluburi și maximizarea capacităţii de performanţă a elevilor din palatele şi cluburile cuprinse în proiect, prin descoperirea unor talente autentice şi îndrumarea acelor elevi, cu calităţi deosebite, spre practicarea şahului de performanţă”, a spus Constantin Grosu, organizatorul evenimentului.

Cupa ”Podul Înalt” și simpozionul regional au fost organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Vaslui, al Palatului Copiilor Vaslui, al Şcolii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Vaslui, al C.Ş.E.I. „Elisabeta Polihroniade” Vaslui, precum şi al Complexului Silver Mall.

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here