Vasluianca Mirela Lavric a revenit în circuitul sportiv, fiind cooptată în lotul României de atletism, care a participat la Jocurile Europene de la Minsk.

Atleta a fost selecționată la proba de 4X400 m mixt, însă România s-a oprit în sferturi la această competiție.

La începutul acestui an, CSM Bacău a legitimat-o pe atleta vasluiană în vârstă de 28 de ani, care concurase în ultimii ani pentru CSM Onești.

Mirela are în palmares multiple titluri europene și mondiale de juniori și tineret, dar și un bronz mondial la nivel de Seniori cu ștafeta de 4×400 a României cucerit în 2016, la Portland.

Jocurile Europene au fost organizate pentru prima oară în formatul denumit „Dinamic New Athletics”. Mai exact, s-a concurat pe echipe, în cadrul a șapte probe individuale, patru la feminin – 100 m, 100 mg, lungime, suliță – și trei la masculin – 100 m, 110 mg, înălțime. Plus două ștafete de 4×400 m mixt și hunt mixt 200 m, 400 m, 600 m, 800 m. 

Din păcate, România, care a concurat în meciul trei, a ratat promovarea în semifinale, clasându-se pe cea de-a patra poziție (56 pct).

Rezultate înregistrate de atleții tricolori: 100 m masculin – Ionuț Neagoe (10,54) – loc 3 (8 pct), lungime feminin – Florentina Iușco (6,43 m) – loc 1 (12 pct), 100 m feminin – Marina Baboi (11,70 SB) – loc 3 (8 pct), suliță feminin – Ioana Plăvan (45,02 m) – loc 6 (2 pct), 4X400 m mixt (Sanda Belgyan/Cristina Bălan/Cristian Pîslaru/Cristian Radu – 3:21,68) – loc 3 (8 pct), 110 mg masculin – Cosmin Dumitrache (14,21) – loc 3 (8 pct), înălțime masculin – Mihai Donisan (2,13 m) – loc 4 (6 pct), 100 mg feminin – Anamaria Nesteriuc (15,44) – loc 5 (4 pct).

În fine, la ștafeta hunt, în componența Ioana Gheorghe (200 m), David Năstase (400 m), Florina Pierdevară (600 m), Nicolae Coman (800 m), timpul „cu decalaj” a fost 4:40,09 (loc 4).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here