Grupa 2003 de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Vaslui obține un nou trofeu important.

De această dată, puștii antrenați de profesorul Ionuț Chiochiu au câștigat turneul internațional Riccione Footbal Cup 2019, din Italia, la Under 17.

În finala mare, vasluienii au învins cu scorul de 2-1 pe Würzburger FV (Germania).

A fost și o revanșă pentru echipa vasluiană, care a pierdut în prima fază a competiției cu scorul de 0-3 în fața Würzburger FV, fiind, de altfel, singura înfrângere suferită la acest turneu.

În rest, LPS Vaslui a obținut trei victorii și un egal, la care se adaugă succesul din finala mare.

A fost o experiență inedită pentru fotbaliștii Vasluiului, care au făcut cunoștință cu școala de fotbal germană, una dintre cele mai puternice din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here