Luni, 27 mai, la Iași, va avea loc a treia întâlnire regională din cadrul proiectului Școlii Federale de Antrenori – „FRF Mobil”.

Aproximativ o sută de antrenori din județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui sunt așteptați la întâlnirea din 27 mai.

Din județul Vaslui sunt așteptați aproximativ 20 de antrenori de fotbal.

Proiectul, derulat la nivel național, și care se întinde pe o perioadă de trei ani, își propune crearea unei metodologii comune de pregătire la nivelul copiilor, juniorilor și echipelor de tineret.

Primul modul, unul pilot, s-a desfășurat la Pitești la începutul lunii decembrie 2018, iar cel de-al doilea a avut loc la Buzău, la începutul acestei luni.

În cadrul întrunirii de la Iași vor fi abordate teme precum conduita antrenorului de copii și juniori, planificarea antrenamentelor și vor exista două lecții practice pe teren cu grupe de copii Under 7 și Under 9.

Proiectul „FRF Mobil” se derulează pe o perioadă de 3 ani: în 2019 va fi abordată perioada de învățare și inițiere, dedicată grupelor de vârstă 5-9 ani, întâlnirile din 2020 se vor referi la etapa de dezvoltare, pentru juniori de 10-14 ani, iar în 2021 se va pune accentul pe etapa de perfecționare, vârsta 15-19 ani.

La final, pe baza centralizăii datelor acumulate, Școala Federală de Antrenori își propune să pună bazele unui concept tehnic univ la nivel național.

Modulul al treilea al acțiunii „FRF Mobil”, organizat la Iași, va fi considerat și curs de perfecționare pentru antrenori în vederea reînnoirii licențelor UEFA, așa cum s-a întâmplat și la Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here