Sporting Vaslui a câștigat meciul de la Ploiești, cu Petrosport, scor 4-3, contând pentru ultima etapă a Ligii Elitelor.

Vasluienii încheie sezonul pe locul 3 în seria Est, fiind foarte aproape de o calificare în semifinalele competiției.

Fotbaliștii pregătiți de Cornel Cracea sunt cu un an mai mici față de restul adversarilor, dovedind că au potențial și valoare.

Sporting Vaslui s-a bătut de la egal la egal cu cele mai puternice academii de fotbal din țară, cum ar fi Viitorul Constanța, Dinamo, FCSB, Steaua sau Sport Team București.

A fost practic o luptă în trei, între Viitorul, Dinamo și Vaslui, distanța față de locul 4 fiind de zece puncte.

Din păcate, vasluienii nu au gestionat foarte bine finalul jocului cu Viitorul, din penultima etapă, speranțele acestora fiind năruite în ultimul minut de prelungire, când constănțenii au marcat golul calificării în semifinale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here