Gimnastele de la CSȘ Bârlad s-au întors cu 28 de medalii de la Campionatul Național al Cluburilor Sportive Școlare, competiție desfășurată la Buzău.

Din cele 28 de medalii, 10 sunt de aur, 7 de argint și 11 de bronz.

La junioare 3, nivel 1, echipa CSȘ Bârlad, formată din Trică Florina, Olaru Ariana, Ana Necula, Dumitrașcu Anastasia, a dominat concursul câștigând medalia de aur.

Trică Florina a obținut locul 1 la sol, loc 2 la individual compus și paralele, locul 3 sărituri și bârnă.

Dumitrașcu Anastasia s-a clasat pe locul 3 la bârnă și sol, locul 4 la individual compus, locul 6 la sărituri și locul 7 la paralele.

Olaru Ariana a obținut locul 3 la paralele și locul 7 la individual compus și sol.

Necula Ana Maia a obținut locurile 6 la sol și 8 la paralele și individual compus.

La Junioare 3, nivel 2, clubul bârlădean a fost reprezentat de Balan Amalia, clasată pe locul 8 la individual compus, Donose Andra care a obținut locul 1 la individual compus, săritori, paralele și sol, Irimescu Beatrice-locul 1 la sol, locul 2 la individual compus și bârnă, locul 3 la sărituri si paralele.

La Junioare 2, nivel 3, echipa formată din Balaur Anastasia, Balan Bianca și Balan Ilinca a ocupat locul 2.
Balaur Anastasia a obținut locul 3 la paralele, sărituri și sol, locul 4 la individual compus, locul 6 la bârnă.

Bălan Bianca s-a clasat pe locul 3 la bârnă.

La junioare 2, nivel 4, CSȘ Bârlad a fost reprezentat de Puflea Amalia, care a obținut locul 1 la individual compus, sărituri și paralele și locul 2 la bârnă și sol.

Menționăm ca Puflea Amalia se pregătește din luna octombrie la Centrul Național Olimpic de Pregătire Junioare de la Deva, împreună cu colectivul tehnic, coordonat de Lucian Sandu, antrenori Bugnar Raluca, Gina Gogean și Micu Cristian.

GALERIE FOTO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here