Denis Bujor și David Maftei, foști fotbaliști la Comstar Vaslui, au fost convocațo la naționala României U15.

Vasluienii, care evoluează pentru juniorii Viitorului Constanța, vor susține două jocuri de verificare în compania selecționatei similare a Ucrainei, la începutul lunii aprilie.

Denis Bujor a evoluat pentru Comstar Vaslui
David Maftei

Reprezentativa Under 15, formată din jucători născuți începând cu 1 ianuarie 2004, se va reuni sâmbătă, 30 martie, la Mogoșoaia.

Cele două partide amicale se vor disputa la Centrul Național de Fotbal Buftea, conform următorului program:

2 aprilie, ora 16:00: România U15 – Ucraina U15
4 aprilie, ora 16:00: România U15 – Ucraina U15

Aceasta este cea de-a doua acțiune internațională pentru tricolorii U15, care sunt pregătiți de Răzvan Rotaru și Iulian Cojocaru. Tinerii fotbaliști au întâlnit în primele lor jocuri reprezentativa Moldovei, în octombrie anul trecut, la Piatra Neamț. România a câștigat acea ”dublă” amicală, impunându-se cu 6-2, respectiv 3-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here